poza autor

Dumitru Sava

Conceput pe prispa casei părintești într-o noapte de vară cu lună plină am fost predestinat să fiu “vâslaș pe submarin” ori “lunaticul de pe Terra”. Barza m-a scăpat în ograda unor oameni sărmani care, de atâta trudă, rămăseseră numai suflet. Am fost un copil Show

Rezidență:

Naționalitate:ron

Site Web:

  • poetry ×   27-sept.-2019

    idilă autumnală

    toamna nu are absolut nicio vină străvechiul blestem biblic poți să i te opui e și ea o fecioară îndrăgostită o evă că de atâta fierbințeală i se rumenește mărul de unde o pândește acelaș șarpe travestit omidă e-n firea ei să se lase ispitită rezistă cât rezistă dar în final își învinge orice sfială și lasă să îi pice frunza nu vedeți cum despuiați înnebunesc copacii dau să se smulgă din rădăcini da’ și ei îi place să se lase deflorată auzi-o cum urlă satisfăcută nu vă lăsați înșelați că lacrimile i se transformă-n brumă vijelie-i amorul nu altceva...

    18 zile în urmă
    78 vizualizări

  • essay ×   23-sept.-2019

    epistolă către viitor

    Limba este cronicarul ancestralității umane. Dacă, la fel ca în regresia hipnotică, ar fi posibilă o regresie lingvistică, pe baza potenței de semnificare personale și engramei de neam, similar modului cum astrifizica a ajuns să sondeze starea de pruncie a universului, am descoperi cine am fost cu mii de ani în urmă. Scufundându-ne în abisul limbajului ne-am putea afla originile pământene adevărate, nu cele pervertite de către memoria istorică. Deocamdată, însă, suntem nevoiți să rămânem în robia ipoteticului. Riscând totuși, ce am putea afla, noi românii, coborând către mitogeneza geto-dacică? E greu, cu mijloacele vremii, să ne cercetăm prezumtivele rădăcini...

    22 zile în urmă
    89 vizualizări

  • personals ×   08-sept.-2019

    blesteamă-mă, te rog...

    Noi, oamenii, suntem niște hituri într-o simfonie siderală. Când încântăm urechea Divinului întruchipăm binele. Urechea Lui e dirijorul inconștient! Răii sunt dizarmonii în ordinea Sublimului. Și de aceea sunt eliminați. Sunetele (note) sunt litere în alfabetul tăcerii. De aceea, mai întâi a fost Cuvântul și mai apoi rostirea ziditoare. Creația, adică chipul compozitorului care, în a șasea zi, în universul tridimensional și-a zis Om! Blestemul e calea arătată răilor, spre a-și corecta stridențele, pentru a reveni în armonie. Nu e un instrument al răului, cum credem, ci unul al îndreptării și recuperării. Domnul Zeu, întruchipare a bunătății, nu putea comite...

    o lună în urmă
    82 vizualizări

  • poetry ×   02-sept.-2019

    a venit...

    a venit… a venit toamna ca o lespede peste inima mea auzi cum țipă strivită iubirea anunțați de urgență salvarea să vină să vină și-o macara să-mi ridice moralul de s-o putea cu un șpriț de vin și apă grea să beau până s-o împrimăvăra și dacă cumva va mai înmugurii eu în al vieții bordel beat criță poate o clipă mă voi mai trezi înamorat de vreo copiliță de atâta dor de va muri cumva și nimic de mine nu s-o mai ști fără bocete ori alte sindrofii vă cer puneți-i la cap crucea mea a venit… a venit...

    o lună în urmă
    86 vizualizări

  • personals ×   30-aug.-2019

    infidelitate

    bărbatul e singura făptură pământeană care trăiește în două ouă prin unul se depune să eclozeze în viitoarea mamă pe celălalt îl păstrează să însămânțeze cu sine moartea

    o lună în urmă
    126 vizualizări

  • poetry ×   15-aug.-2019

    sfințirea sfințeniei

    nu eva sfințirea sfințeniei e adevăratul nume al Ei femeia cu eternul și misterul prin care zeul se primenește e o unică poartă de trecere când vii cu inconștiență aici pe pământ e viața dar i se spune mamă pleonasm la supremă iubire când pleci nimeni nu știe unde e tot viața dar i se spune moarte pleonasm la infinită durere ambele portaluri ale facerii mamele sunt niște femei omenite cu intrarea dinspre cer a divinului patern morțile la fel niște femei sfințite cu ieșirea spre cer a păcatului matern prin care se omenește zeul

    2 luni în urmă
    102 vizualizări

  • personals ×   13-aug.-2019

    in memoriam

    ne-am cunoscut într-o seară nu la bal ci într-o gară când luna sta să răsară și magia da pe-afară inimă de foc și pară iar începe să mă doară era blondă și fecioară avea ochi de căprioară se unduia ca o sfoară și-aromea a primăvară norocu-mi ca barza chioară nu credeam c-o să dispară mândră floare floare rară existența mea binară tot ce-i viu sortit să piară moartea macină la moară inimă de foc și pară iar începe să mă doară ne-am iubit întâia oară lângă lanul cu secară eu arcuș iar ea vioară nu știam că anii zboară că...

    2 luni în urmă
    123 vizualizări

  • essay ×   03-aug.-2019

    Antropoteism

    Eu cred! Cred că există un mâine. Și asta pentru că va răsări, iarăși, Soarele. Chiar dacă eu nu o să-l văd! Poate dorm, sunt orb, mort, este eclipsă ori e înnorat. Imposibil să-l mănânce vârcolacii! Dar nu pot să cred că Tu, Doamne, ești după chipul și asemănarea mea. Biblia spune că e invers. Chiar și așa, principiul reciprocității, când știu câte am făcut, cât am păcătuit și de mă mai și privesc în oglindă, cum, de mă iau după ei, să mai fiu credincios? Iartă-mă, Doamne, pentru că știu că poți! Dacă nu Tu, atunci cine? Dar nu-i...

    2 luni în urmă
    164 vizualizări

  • essay ×   10-iul.-2019

    Existența ca gnosticitate ontică

    Multă vreme autocunoașterea umană a evoluat lent și contradictoriu datorită raportării la și operării cu categoria bipolară existent – nonexistent. Cealaltă dogmă frenatorie se originează în conceptul de materie, căruia i se opune cel de idee. Confruntarea dintre ele deturnează cunoașterea și induce un soi de orbire, care ne împiedică să cercetăm unicitatea de „dincolo”. Insistența folosirii lor a fost determinată de dependența noastră în receptarea lumii prin simțuri. Ceea ce ne era accesibil prin ele am numit existent sau realitate. La ce ne rămânea inaccesibil i-am zis nonexistent. Dar acest nonexistent e un existent despre care noi încă nu...

    3 luni în urmă
    196 vizualizări

  • essay ×   27-iun.-2019

    Ființă și persoană

    De când mă nasc și până mor, nici măcar o singură clipă, nu sunt același. În această devenire, ce știe pruncul despre bătrânul care va împlini cândva o sută de ani? Nimic, dar află cu fiecare pas făcut pe calea maturizării. Ce înseamnă aceasta? E maturizarea un proces de autoformare prin achiziții din afară, în principal din mediul social și cel cultural? Sau ambientul are doar rol potențator în valorizarea datului originar? Cred că individul parcurge acest drum al trăirii personale pentru a se des/tăinui pe sine sub presiunea provocărilor din afara sa. Formarea personalității pare autodezvăluire a genotipiei ființei,...

    3 luni în urmă
    264 vizualizări

  • personals ×   25-iun.-2019

    Scrisoare nedestinată

    Dragă fantomă, cu greu dau la o parte pâcla asta existențială și încerc să îmi amintesc… Abia începuse să amurgească timpul meu. Trenul de Constanța se pusese în mișcare… Și deodată, pe locul gol de lângă tine am apărut eu. Ce frumos, ce intens s-au jucat cu inimile noastre emoțiile! Tica, tac… tica, tac… Pulsau la unison, bătăile lor se făcuseră una cu ritmul roților ce, fără să știm, interpretau partitura fericirii. Eram harcea parcea! Surpriza întâlnirii ne scurtcircuitase trăirile, sudându-ne într-un monolit al iubirii. Și așa am rămas o vreme. Emoție pe malul mării, emoție pe nisip ori lângă...

    3 luni în urmă
    276 vizualizări

  • poetry ×   07-iun.-2019

    bejanie

    bat clopote-n biserici goale pe unde-or fi acum enoriașii de dorul lor înlăcrimați coboară din icoane să se roage sfinții nu se mai aude ciripit peste tăpșanele despădurite degeaba plânge miorița pierdută-i turma dacă moare baciul unde e larma de copii pe coșuri nu mai iese fumul a înghețat până și vântul prin satele tot mai pustii în cimitire părăsite înțelenește glia peste mormintele uitate și-n gol privesc strămoșii căci nu mai vine nici-o lumânare bejania ce boală nemiloasă ucide poporul ăsta multimilenar e vai de-acei care n-au învățat să-și recunoască printre ei eroul se-apropie un nou crăciun și aurește...

    4 luni în urmă
    184 vizualizări

  • poetry ×   23-mai-2019

    brâncoveanu

    la potlogi în crama veche de pe când începe mitul unde gâlgâie-n pereţi cu un jalet mioritic lacrimile lui christos şi ca o sacră geneză icoana mamei elena naşte din duhovnicie alţi eroi creştinătăţii azi de sfinţii constantin la altarul nemuririi beau din cupe-împărăteşti veseli unchiul cu nepotul plânsetul străbunei sofii ajunsă cândva moschee ne e imnul deșteptării-n catedrala mântuirii n-a pierit românitatea căci prin venele valahe sângele lui zalmoxe izvorăște-n tricolor la potlogi în crama veche de pe când începe mitul veșnică-a lor pomenire a ajuns pe tron Cuvântul că-n butoaiele cu spirit se botează sfânt poeții

    4 luni în urmă
    187 vizualizări

  • poetry ×   14-mai-2019

    dor

    când nu-i vorbă să mă-aline / și nici somnul nu mai vine / mă apucă dor de tine parcă-ți mai simt unduirea / dulce mi-era amăgirea / unde ți-ai ascuns iubirea poate o fi luat-o valul / mare să-ți fi uitat malul / vezi că se sfârșește balul fericirea-ți de pe chip / văd cum se preface-n nisip / ‘geaba sper degeaba țip frumos mai era odată / când tu o naivă fată / mă-așteptai timidă-n poartă fiorii-ți în plină noapte / cântau peste zări deșarte: / „Nimica nu ne desparte!” existență fără pată / viața de dor fermecată /...

    5 luni în urmă
    240 vizualizări

  • essay ×   10-mai-2019

    Elogiu limbii române

    Sub autoritate evanghelică, se afirmă că mai întâi a fost Cuvântul și cuvântul era Dumnezeu. Și i se dau acestui citat interpretări mai naive ori savante. Dincolo de ce înțelege fiecare, cred că acesta, Cuvântul, e cel mai apropiat nume pentru divinitate. Tetragrama sacră, biblică, YAHW pare un abuz lingvistic. Pentru că Cel de Sus e atât de necuprins încât nu poate fi rostit de către om. Și nici nu i-ar ajunge viața să-l poată pronunța. De aceea, când i s-a arătat lui Moise, și-a spus: „Sunt Cel ce Este!”. Tradiția mitologică a consacrat numele de zeu. Probabil, s-a ajuns...

    5 luni în urmă
    298 vizualizări

  • poetry ×   23-apr.-2019

    o pasăre rănită...

    nu mai aveam poftă de nimic mă săturasem până și de mine deși un gol permanent nu-mi da pace mă răscolea dureros în stomac căutam cu disperare singurătatea unde mă prindea dimineața cu ochii deschiși urechile îmi țiuiau a pustiu și a jale după o aromă de floare degeaba am fost la medic nu era leac pentru boala mea dar într-o zi vrăjitoarea bătrână mi-a spus că am nevoie urgentă urgentă de un descântec o pasăre rănită ce-ți striga numele se cuibărise în inima mea era iubirea

    5 luni în urmă
    119 vizualizări

  • poetry ×   14-apr.-2019

    iubirea

    atâtea definiții i s-au dat și toate incomplete de prea multe adaosuri ce s-au pus în fiecare eram tentat să cred că e un carcalete din el și ea femeia - vița vinul adică viața adevărul iar bărbatul tăria coniacului dar nu-i adevărat abia după ce ai plecat mi-am dat seama iubirea e o unică licoare din ce-i coniacul dulce amăruie pe care toată toată dintrodată am băut-o eu

    6 luni în urmă
    171 vizualizări

  • poetry ×   13-apr.-2019

    autoconsolare

    ai văzut vreodată o femeie când iubește e un vampir care te soarbe din ochi abia acum foarte târziu încep să-mi dau seama că sunt și eu o victimă atâtea poate fără să știu m-au iubit că am devenit invizibil aceasta trebuie să fie explicația că astăzi toate trec pe lângă mine una mai frumoasă ca alta și habar nu au că exist

    6 luni în urmă
    174 vizualizări

  • poetry ×   12-apr.-2019

    resemnare

    am obosit să tot fiu cruce pe care zilnic să mă răstignesc caut epitaful să mă urce spre cerul unde o să odihnesc gol am venit și gol aș vrea să plec las drept urmă veșmântul meu de verb și viața-mi cu coarnele-i de cerb în care-am să mă țes descântec tu timpule ce-n grabă mă petreci nu îți cer vorbe să mă alinte nu-mi vreau statui din doruri reci nimenea să nu mă țină minte vreau doar să adorm să dorm în veci înmormântat între cuvinte

    6 luni în urmă
    151 vizualizări

  • poetry ×   29-mar.-2019

    regăsire

    spuneai că floare o să te-ntorci și de-atunci te caut prin toate primăverile să nu te pierzi inima mi te-a plantat în lutul cald magnolie te-au recunoscut aromele-ți din mine aveai cupele pline cu dor petalele culoarea din obraz păcat ce scurtă bucuria privirea mea te-a ofilit

    6 luni în urmă
    183 vizualizări

  • Showing 1-20 of 821 items.
under construction author view

Opinii recente

Încarcă mai multe opinii



Contact us