Daniela Luminita Teleoaca 22 zile în urmă
  proză ×

Peste noapte sau Despre cum se adevereşte că o gripă nu vine niciodată singură

Fragmente naturalist-fantastice

Daniela Luminita Teleoaca pic
Se trezise în toiul întunericului. Cuvertura îi alunecase la picioarele patului. Geamul, rămăs deschis în plin octombrie, lăsa undă verde absolută tuturor manifestărilor din afară. [Nu ştia dacă de afară venea cald sau frig… sau de la sine?!] Un guguştiuc uitat de timp continua să împrăştie fără milă memorii afective. Nu conta dacă un cineva, mult prea sensibil sau mult prea artist, avea să se apropie de o fereastră. Avea să sară. Confundând golul cu acea contopire cu infinitul. Că o doamnă în vârstă – care desigur cochetase îndeajuns cu mârşăviile vremii, cât să nu se mai moară de frică – avea să adune o mână, un picior, un suflet în formă de cireş crescând în creştet cu început de zăpadă. Că ei avea să-i ţină hangul ţâncul de la 7, intrat pe retina cerebral-sentimentală a comunităţii drept redutabilul number one în a efectua mutări în realitate ca pe tabla de şah. Desigur, el îşi ascundea aşii în mâneci divine, din care, pe nesimiţite, mai scotea capul câte un spiriduş. Nu de alta! Doar să ia o gură de aer lumesc, să nu piardă habitudinile locului. Şi tufănica îşi făcuse de cap. Dăduse buzna peste trupul gol, mai ales peste înşiruirea aceea alandala de stări, reproducând în miniatură angoasa cosmică, în ultimă instanţă spaima albă a Dumnezeului speriat de propria creaţie. În somn, mimica ei se schimonosise. Probabil, din cauza sinuzitei cronice acutizate subit – se consolase ea oarecum într-un prag de ziuă, ca-ntr-un prag de moarte. Îşi văzuse mai apoi de ale sale. Legată la ceafă, se trezise în fosta grădină de zarzavaturi. Pusese într-o parte ardeii mici-pricăjiţi, în alta – specimele mai de soi, ca şi cum ar fi despărţit grâul de neghină, caprele de oi sau… invers… nu poate spune exact. Se uitase după o urmă de el… Doar pământul scormonit de pluguri conştiincioase, cu sentimentul toamnei, îi răspunsese. În felul său. O coropoşniţă cu pântecele umflat traversase aria exact pe centrul burţii ei. Şi pe ea o apucaseră chinuri ale facerii. Acea întoarcere la origini. Desculţă alergase, cu părul răvăşit şi ochi căutându-şi orbite. Se privise într-un ciob verde. Cearcănele o împingeau în străbuni. De bună seamă, dorul ei năprasnic de trecut, paseismul înnăscut nefăcând mai niciodată casă prea bună cu stridenta contemporaneitate. Brusc îşi amintise că uitase să-şi ia siropul de pătlagină. Şi pastilele pentru gât. În grabă fripsese la propriu o tulpină renegată de regina nopţii. 39,7! Temperatura ei pe pământul urgisit de brumă şi de ochii insidioşi ai coropişniţelor-tufănice. Pierduse sentimentul priorităţilor clipei. Cedase ispitei de a se consacra ei înseşi. Transformărilor induse foarte probabil de gripa nesuferită care o ţintuise mai multe zile pe un pat ca o închisoare. Desigur, n-ar fi fost prima dată [nici ultima?!]. Şi, totuşi, parcă mai era ceva! N-a avut timp să aprofundeze. A văzut doar cum o insectă uriaşă cu cleşte gigantesc îi curma legătura cu prezentul. O înnoda ireversibil înapoi. Îmbătrânise!

Opinii

Show/hide offtopic
No results found.

Adaugă opinia ta!

Comments not allowed

You need to be logged in order to be able to comment.
Or the text author no longer allows comments.